
Mihai Căldăraru Omul Faptelor Bune a organizat Campania Umanitară Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Paraschiva! Un număr de 40 de copii și persoane vârstnice din București și județul Vâlcea.
Peste 130.000 de pelerini au trecut prin fața raclei Sfintei Cuvioase Parascheva începând de sâmbătă, de când moaștele au fost depuse în Curtea Mitropolitană.
Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare sâmbătă dimineață. La scoaterea în procesiune a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au participat mii de pelerini.
Racla cu sfintele moaște va rămâne în baldachinul special amenajat până duminică.
Mihai Căldăraru – O poveste de viață! Ieri orfan, astăzi, în sprijinul persoanelor cu dizabilități și copii defavorizați din mediul rural.
25 mai 1986 – apare pe lume Mihai Căldăraru. Amintirile lui din copilărie sunt legate exclusiv de casa de copii, orfelinat, cum vreți să-i spuneți, în cazul de față școala specială nr 6 din Capitală. Mihai Căldăraru este un om credincios.
„Doamne ajută”, este formula lui de salut şi Dumnezeu un personaj permanent al discuțiilor pe care le poartă. Ortografiază surprinzător de bine, comparabil cu scrisul unor demnitari, aleși sau puși în funcție. Tânărul care schimbă lumea prin BINE! Să învățăm să apreciem. Apoi, să ne uitam în jur și să observăm că poate avem mai multe decât si-ar putea alții măcar sa viseze.